Casa memorială Dositej Obradovici

Casa memorială Dositej Obradovici

Despre

Casa memorială Dositej Obradovici

Situată pe fosta Stradă Sârbească, denumită din anul 1911 Strada Dositei Obradovici, actualul edificiu a fost construit la sfîrșitul sec. XIX pe locul casei în care s-a născut în anul 1742 marele scriitor iluminist sîrb Dositei Obradovici. După anul 2000, casa a fost cumpărată de statul sârb și a fost amenajată ca muzeu și casă memorială, fiind monument istoric de categoria B. Cod: TM-I-m-B-06331.
Dimitrie (Dositei dupa ce a devenit călugăr) Obradovici a văzut lumina zilei în anul 1739 (sau 1742, după alte păreri), într-o familie de mici meşteşugari. Tatăl său, Giurgia Obradovici, era cojocar de meserie, iar mama, Kruna, era fiica lui Paunkici Ranko, din Sânmartinul Sârbesc. Se spune că,  de fapt, părinţii săi ar fii venit la vestitul târg  în acea vreme din localitatea noastră, iar Krunei, venindu-i sorocul, l-ar fii născut pe viitorul mare iluminist în casa unei rude, cea  aflată  în picioare şi în zilele noastre. Cert este că primii ani din viaţă îi petrece în Ciacova.  Şi-a pierdut de timpuriu tatăl, iar mama sa, recăsătorindu-se, se mută în Sânmartin cu cei patru copii pe care îi avea. Dar soarta a fost neîndurătoare cu bietul băiat, căci  pe când avea doar 9 sau 10 ani , îşi pierde şi mama. Reîntors in Ciacova, Dimitrie va locui o perioadă de timp la unchiul său Gruiţa, iar apoi la un alt unchi, Nikola Parcianin, care, neavând copii, a dorit să-l înfieze. Trăind între români, Dimitrie a învăţat încă de mic limba română. Învăţătorul Dobra îi va răsădi tânărului dragostea pentru literatură, învăţându-l Psaltirea şi Catehismul, setea de lectură şi cunoaştere, îndreptându-l pe Dimitrie spre biserica din localitate (alta decât actuala biserică, care astăzi nu mai există) unde în altar, va citi pe ascuns tot ce-i va cădea la îndemână. Un alt dascăl din perioada petrecută la Ciacova a fost Ştefan Mikaşinovici, cu care a învăţat Catehismul şi care îl va influenţa în mod decisiv în dorinţa de a se călugări. Vrăjit de poveştile dascălului, fuge de acasă, cu gândul de a ajunge la mănăstirile din Serbia.  Prima sa călătorie va fi scurtă însă, reuşind să răzbată doar până  la apropiata mănăstire din Sângeorz, de lăngă Gătaia, ridicată de despotul Iovan Brancovici, unde este găsit de unchiul său, care-l trimite ucenic la un meşter de căciuli din Timişoara. Tânărul nu avea niciun fel de înclinaţie spre această meserie, citind asiduu în timpul liber, şi după un an şi jumătate de ucenicie, îşi va urma visul, plecând, în 1757, spre mănăstirea Novo Hopovo, din apropiere de Novi Sad,  Serbia, împreună cu prietenul său din Ciacova, Nica Putin. Avea pe atunci doar 14 sau 15 ani.
La această mănăstire îmbracă haina monahală în 1758, primind numele de călugăr,  Dositei. Dar viaţa de călugăr i se pare mult prea monotonă şi mărginită viitorului savant, astfel că în anul 1761 părăseşte această mănăstire, renunţă la straiele monahale, începând un lung periplu de peste patru decenii prin Europa, care îl va purta, rând pe rând, prin Grecia, Albania,  Croaţia, Austria, Ungaria,  Slovacia, Turcia,  Moldova, Germania, Polonia, Rusia, Franţa, Anglia, fiind primit de cele mai distinse şi bogate familii ale vremii. Se  întreţine din meditaţiile pe care le acorda copiilor acestor mari nobili. În 1781-1782 se află în Moldova, fiind profesor, rând pe rând, la Galaţi, Roman şi la Iaşi, la curţile mai multor familii boiereşti de aici. La Londra îi cunoaşte pe celebrii savanţi Joseph Edison şi  Jonathan Swift, fiind, totodată, primul sârb (şi ciacovean, am adăuga noi) care are o placă comemorativă in capitala Angliei : "Here lived in 1784 Dositey Obradovich (1742-1811),eminent serbian man of letters ,  first minister of education in Serbia"(Aici a trăit in 1784 Dositei Obradovici, renumit scriitor sârb, ministru al educaţiei în Serbia). Pe lângă limba sârbă şi română cu care a crescut, Obradovici mai învaţă o sumedenie de limbi şi dialecte pe care le şi predă. Învaţă greaca veche şi modernă, latina, germana, engleza, franceza, albaneza, italiana.
In 1804 se întoarce în Serbia, în timpul răscoalei sârbilor împotriva jugului otoman, ajutând la strângerea ajutoarelor pentru răsculaţi. In 1808 înfiinţează "Înalta Şcoală" din Belgrad, devenită mai târziu universitate, o tipografie, iar in 1811 devine ministru al educaţiei în Serbia. La scurt timp, pe 28 martie 1811, se stinge din viaţă, din cauza unei pneumonii, fiind înhumat la catedrala ortodoxă din  Belgrad.
Dositei Obradovici este, fără îndoială, una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii din Serbia, dacă nu chiar cea mai importantă. Şi-a dedicat o mare parte din viaţă activităţii de ridicare a poporului sârb din ignoranţă şi incultură pe o treaptă superioară, prin şcoală.  Cunoscând la perfecţie 11 limbi, străbătând Europa de la un capăt la altul, mason se pare, a fost unul dintre cei mai apreciaţi savanţi ai vremii sale. Născut şi crescut la Ciacova, unde învaţă, cum am văzut, să scrie şi să citească, Obradovici este, fără îndoială, cea mai importantă pesonalitate care s-a ridicat din vatra oraşului nostru. La Ciacova, memoria sa a fost omagiată aşa cum se cuvine, fiind organizate de-a lungul timpului două mari şi impresionante festivităţi comemorative : una în anul 1911 la 100 de ani de la moarte şi cea de-a doua în anul 1961 la 150 de ani de la moarte. În ambele rânduri au participat delegaţii numeroase din partea Acadmiei Sârbe din Belgrad, a Ministerului Învăţământului şi a Uniunii scriitorilor sârbi. La cea de-a doua comemorare a participat şi delegaţia României, alcătuită din membrii Academiei Române şi a Ministerului Învăţământului din Bucureşti. De asemenea, în fiecare an, la începutul lunii decembrie, se organizează la Ciacova vernisaje la casa memorială şi parastas de  pomenire la biserica sârbească, cu o numeroasă participare atât din partea oamenilor de cultură din Serbia, dar şi din România.


Alte sugestii

Sinagoga din Cetate este o clădire monumentală a Timișoarei, construită între anii 1863-1865, în stil eclectic, cu elemente ale stilului maur, după proiectul arhitectului Ignatz Schumann. Inițiativa ridicării unei sinagogi mai încăpătoare în cartierul Cetate a aparținut rabinului Mauriciu Hirschfeld. Aceasta trebuia să găzduiască evenimentele importante ale comunității evreiești, aflată în continuă creștere din punct de vedere numeric în jurul anului 1849. Sinagoga a fost inaugurată la data de 19 septembrie 1865. Clădirea a fost ridicată în plan dreptunghiular, ceea ce o particularizează fiind fațada cu cele două turnuri masive, terminate cu cupole. În partea de mijloc a fațadei principale se află o fereastră rotundă cu vitralii. Sinagoga este înzestrată cu o orgă Wegenstein, instalată în anul 1866. Placa de marmură de la intrare, inscripționată în limba maghiară, vorbește despre reinaugurarea sinagogii în anul 1868, în prezența împăratului Franz Iosef. Anul 1868 are importanță istorică sub două aspecte: este anul instituirii monarhiei dualiste austro-ungare, dar și anul dobândirii cetățeniei depline de către evreii din Imperiu. Având în vedere scăderea numărului evreilor prin plecarea acestora în Israel după cel de-al doilea război mondial, sinagoga a fost închisă în anul 1985. În anul 2001, Comunitatea Evreiască din Timișoara a cedat clădirea pentru o perioadă de 50 de ani Societății Filarmonica, pentru a fi utilizată ca sală de concerte. Sinagoga a fost redeschisă în anul 2005, cu ocazia unui concert organizat de Societatea Filarmonica din Timișoara. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/
Strada Mărășești 6, Timișoara, Romania
Castelul Huniade este o clădire monument istoric, cea mai veche din Timișoara, fiind martora celor mai importante evenimente din viața cetății, de-a lungul a sute de veacuri. Având în vedere frământările politice din Ungaria secolului al XIV-lea, regele Carol Robert de Anjou și-a mutat reședința la Timișoara, construind aici un castel puternic fortificat. Construcția, ridicată pe o insulă, a fost finalizată în anul 1315, înconjurând o curte imensă de formă patrulateră și fiind legată de restul orașului printr-o punte mobilă. Castelul a fost refăcut între anii 1443-1447 de către Ioan de Hunedoara, comite de Timiș. După reconstrucție, clădirea a servit drept reședință tuturor regilor, căpitanilor de oști, precum și nobililor care poposeau în Timișoara. Chiar și în timpul ocupației otomane, beilerbeiul Vilaietului de Timișoara locuia la castel. Clădirea castelului a fost deteriorată în timpul asediului cetății de către armata austriacă, starea acesteia agravându-se în timpul Revoluției din anii 1848-1849. Castelul a fost reconstruit în cadrul unei perioade de 7 ani, fațada fiind modificată substanțial. În prezent, castelul păstrează foarte puțin din arhitectura inițială, dar și-a menținut amplasarea în jurul curții patrulatere, fiind dominat de un turn-donjon de mică înălţime, decorat cu creneluri la extremitatea superioară. Intrarea principală este flancată de doi pilaștri masivi, care au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu, relevând aspectul gotic al castelului. Din anul 1947, clădirea Castelului Huniade servește drept sediu al Muzeului Banatului, găzduind secțiile de istorie și de științele naturii. În prezent, Castelul Huniade se află în reparații, Muzeul Național al Banatului fiind găzduit de Bastionul Therezian. Surse text și foto: https://www.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial/; https://timisoara.eventya.eu/
Cetate, Timișoara, Romania
Bastionul Maria Theresia este o parte din vechea Cetate a Timișoarei, care a supraviețuit până astăzi, alături de fragmentele de zid din Parcul Botanic și din Calea Alexandru Ioan Cuza. Bastionul a fost construit între anii 1730-1735, inițial fiind denumit Ravelinul Depozitului de Proviant. Denumirea s-a schimbat în Maria Theresia în jurul anilor 1744-1745, aducându-se astfel un omagiu reginei. Bastionul Maria Theresia era destinat alimentelor. Alături de acesta, în Cetate mai funcționau 8 bastioane: Carol, Francisc, Iosef, Hamilton, Castelul, Mercy, Eugeniu, Elisabeth. În anul 1716, după cucerirea Timișoarei de către habsburgi, Cetatea Timișoarei a fost refăcută în întregime în stil Vauban, între anii 1723-1765, suprafața acesteia mărindu-se de 10 ori. Trei centuri în formă de stea înconjurau spațiul interior al cetății, iar accesul se făcea prin 3 porți: Viena, Petrovaradin şi Transilvania. În cadrul proiectului intitulat "Reabilitare şi revitalizare a fortificaţiei Cetăţii Timişoarei, Bastionul Theresia", finanţat prin programul PHARE 2005, Bastionul Maria Theresia a fost reamenajat, fiind redeschis publicului în anul 2010. În prezent, Bastionul Maria Theresia adăposteşte două expoziţii permanente ale Muzeului Banatului: "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor" şi "Vioara – o pasiune de viaţă". Bastionul este folosit și ca pasaj, tot aici fiind găzduite spaţii comerciale, restaurante, baruri, un club şi o sală de evenimente. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/
Strada Hector, Timișoara, Romania
5.0 1 recenzie
Turnul, „donjonul“ fostei cetăţi a Ciacovei sau CULA, cum îi spun bănăţenii, datează din secolul al XIV-lea şi a fost ridicată cu scop militar. Zidită din cărămidă, pe patru nivele – parter şi trei etaje superioare – în plan dreptunghiular, cu contraforturi de colţ, cu înălţimea de 23,70 metri şi cu o fundaţie care trece de patru metri adâncime, Cula a rezistat peste veacuri. O construcţie asemănătoare se găseşte în oraşul Vârşeţ, din Vojvodina. Sursă text și foto: http://turismtimis.ro/
Ciacova, Romania