Locații

Casa memorială Dositej Obradovici Situată pe fosta Stradă Sârbească, denumită din anul 1911 Strada Dositei Obradovici, actualul edificiu a fost construit la sfîrșitul sec. XIX pe locul casei în care s-a născut în anul 1742 marele scriitor iluminist sîrb Dositei Obradovici. După anul 2000, casa a fost cumpărată de statul sârb și a fost amenajată ca muzeu și casă memorială, fiind monument istoric de categoria B. Cod: TM-I-m-B-06331. Dimitrie (Dositei dupa ce a devenit călugăr) Obradovici a văzut lumina zilei în anul 1739 (sau 1742, după alte păreri), într-o familie de mici meşteşugari. Tatăl său, Giurgia Obradovici, era cojocar de meserie, iar mama, Kruna, era fiica lui Paunkici Ranko, din Sânmartinul Sârbesc. Se spune că,  de fapt, părinţii săi ar fii venit la vestitul târg  în acea vreme din localitatea noastră, iar Krunei, venindu-i sorocul, l-ar fii născut pe viitorul mare iluminist în casa unei rude, cea  aflată  în picioare şi în zilele noastre. Cert este că primii ani din viaţă îi petrece în Ciacova.  Şi-a pierdut de timpuriu tatăl, iar mama sa, recăsătorindu-se, se mută în Sânmartin cu cei patru copii pe care îi avea. Dar soarta a fost neîndurătoare cu bietul băiat, căci  pe când avea doar 9 sau 10 ani , îşi pierde şi mama. Reîntors in Ciacova, Dimitrie va locui o perioadă de timp la unchiul său Gruiţa, iar apoi la un alt unchi, Nikola Parcianin, care, neavând copii, a dorit să-l înfieze. Trăind între români, Dimitrie a învăţat încă de mic limba română. Învăţătorul Dobra îi va răsădi tânărului dragostea pentru literatură, învăţându-l Psaltirea şi Catehismul, setea de lectură şi cunoaştere, îndreptându-l pe Dimitrie spre biserica din localitate (alta decât actuala biserică, care astăzi nu mai există) unde în altar, va citi pe ascuns tot ce-i va cădea la îndemână. Un alt dascăl din perioada petrecută la Ciacova a fost Ştefan Mikaşinovici, cu care a învăţat Catehismul şi care îl va influenţa în mod decisiv în dorinţa de a se călugări. Vrăjit de poveştile dascălului, fuge de acasă, cu gândul de a ajunge la mănăstirile din Serbia.  Prima sa călătorie va fi scurtă însă, reuşind să răzbată doar până  la apropiata mănăstire din Sângeorz, de lăngă Gătaia, ridicată de despotul Iovan Brancovici, unde este găsit de unchiul său, care-l trimite ucenic la un meşter de căciuli din Timişoara. Tânărul nu avea niciun fel de înclinaţie spre această meserie, citind asiduu în timpul liber, şi după un an şi jumătate de ucenicie, îşi va urma visul, plecând, în 1757, spre mănăstirea Novo Hopovo, din apropiere de Novi Sad,  Serbia, împreună cu prietenul său din Ciacova, Nica Putin. Avea pe atunci doar 14 sau 15 ani. La această mănăstire îmbracă haina monahală în 1758, primind numele de călugăr,  Dositei. Dar viaţa de călugăr i se pare mult prea monotonă şi mărginită viitorului savant, astfel că în anul 1761 părăseşte această mănăstire, renunţă la straiele monahale, începând un lung periplu de peste patru decenii prin Europa, care îl va purta, rând pe rând, prin Grecia, Albania,  Croaţia, Austria, Ungaria,  Slovacia, Turcia,  Moldova, Germania, Polonia, Rusia, Franţa, Anglia, fiind primit de cele mai distinse şi bogate familii ale vremii. Se  întreţine din meditaţiile pe care le acorda copiilor acestor mari nobili. În 1781-1782 se află în Moldova, fiind profesor, rând pe rând, la Galaţi, Roman şi la Iaşi, la curţile mai multor familii boiereşti de aici. La Londra îi cunoaşte pe celebrii savanţi Joseph Edison şi  Jonathan Swift, fiind, totodată, primul sârb (şi ciacovean, am adăuga noi) care are o placă comemorativă in capitala Angliei : "Here lived in 1784 Dositey Obradovich (1742-1811),eminent serbian man of letters ,  first minister of education in Serbia"(Aici a trăit in 1784 Dositei Obradovici, renumit scriitor sârb, ministru al educaţiei în Serbia). Pe lângă limba sârbă şi română cu care a crescut, Obradovici mai învaţă o sumedenie de limbi şi dialecte pe care le şi predă. Învaţă greaca veche şi modernă, latina, germana, engleza, franceza, albaneza, italiana. In 1804 se întoarce în Serbia, în timpul răscoalei sârbilor împotriva jugului otoman, ajutând la strângerea ajutoarelor pentru răsculaţi. In 1808 înfiinţează "Înalta Şcoală" din Belgrad, devenită mai târziu universitate, o tipografie, iar in 1811 devine ministru al educaţiei în Serbia. La scurt timp, pe 28 martie 1811, se stinge din viaţă, din cauza unei pneumonii, fiind înhumat la catedrala ortodoxă din  Belgrad. Dositei Obradovici este, fără îndoială, una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii din Serbia, dacă nu chiar cea mai importantă. Şi-a dedicat o mare parte din viaţă activităţii de ridicare a poporului sârb din ignoranţă şi incultură pe o treaptă superioară, prin şcoală.  Cunoscând la perfecţie 11 limbi, străbătând Europa de la un capăt la altul, mason se pare, a fost unul dintre cei mai apreciaţi savanţi ai vremii sale. Născut şi crescut la Ciacova, unde învaţă, cum am văzut, să scrie şi să citească, Obradovici este, fără îndoială, cea mai importantă pesonalitate care s-a ridicat din vatra oraşului nostru. La Ciacova, memoria sa a fost omagiată aşa cum se cuvine, fiind organizate de-a lungul timpului două mari şi impresionante festivităţi comemorative : una în anul 1911 la 100 de ani de la moarte şi cea de-a doua în anul 1961 la 150 de ani de la moarte. În ambele rânduri au participat delegaţii numeroase din partea Acadmiei Sârbe din Belgrad, a Ministerului Învăţământului şi a Uniunii scriitorilor sârbi. La cea de-a doua comemorare a participat şi delegaţia României, alcătuită din membrii Academiei Române şi a Ministerului Învăţământului din Bucureşti. De asemenea, în fiecare an, la începutul lunii decembrie, se organizează la Ciacova vernisaje la casa memorială şi parastas de  pomenire la biserica sârbească, cu o numeroasă participare atât din partea oamenilor de cultură din Serbia, dar şi din România.

Dr. Karl Diel a fost un chirurg strălucit din Jimbolia, de numele căruia se leagă numeroase realizări din domeniul medical. S-a născut la data de 14 februarie 1855 în Jimbolia, unde a urmat cursurile școlii primare. Școala gimnazială a urmat-o la Szarvas, iar medicina la Budapesta. După anii de studiu şi stagiul efectuat la Budapesta, a revenit în 1882 în orașul natal, fiind medicul curant al familiei Csekonics. Practicând medicina cu multă dăruire și pasiune, trăind pentru meseria lui şi pentru a-şi ajuta semenii, dr. Karl Diel a rămas o personalitate importantă atât a medicinei secolului al XX-lea, cât şi a oraşului Jimbolia. A înființat un spital unde a efectuat mii de operaţii, între care operaţiile pe creier au reprezentat o premieră. Folosind tehnici inovatoare în chirurgie, a ridicat spitalul “Erzsebet Korhaz” la rangul spitalelor universitare din Viena, Budapesta sau Berlin. Ca o recunoaştere a muncii sale şi pentru meritele în practicarea meseriei, a primit numeroase diplome, distincții și decorații, printre care și “Steaua României în grad de comandor”, acordată de M. S. Regele Ferdinand I. Se va stinge la 1 mai 1930. Peste un deceniu, în 1940, jimbolienii îi vor ridica o statuie în centrul orașului, iar spitalul din Jimbolia îi poartă astăzi numele. Karl Diel s-a căsătorit cu fiica medicului Curții Imperiale de la Viena, Aloysia Gombocz Bayer de Rogacz, și a avut cu ea trei copii. Primul dintre ei a fost Ludwig Diel, și el un medic cunoscut, iar fiica acestuia, Carla, avea să devină soția marelui academician Pius Brînzeu. Pentru a păstra vie amintirea chirurgului și a familiei sale, primăria din Jimbolia, împreună cu spitalul din oraș și cu doamna profesor dr. Pia Brînzeu, strănepoata doctorului Diel, a inaugurat în 11 august 2000 Casa memorială „Dr. Karl Diel”, în semn de recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat munca de o viață a doctorului jimbolian. În încăperile expoziționale, universul lui Karl Diel și al familiei sale este ilustrat cu multă grijă. Pe de o parte sunt obiecte care au aparținut familiei, iar, pe de altă parte, există și o impresionantă colecție de cărți medicale, unele dintre volumele în germană și franceză fiind mai vechi de o sută de ani. Se mai găsesc şi instrumente chirurgicale folosite în perioada anilor 1900-1944, rețete medicale, flacoane cu doctorii, fişele medicale ale pacienţilor, fotografii, documente şi notiţe despre operaţiile pe care le-au făcut atât Karl Diel, cât și fiul său, Ludwig Diel, în prima jumătate a secolului trecut. Casa memorială „Dr. Karl Diel” vă așteaptă cu porţile deschise pentru a vă dezvălui o fărâmă fascinantă din istoria medicinei din Banat. Tur virtual https://expro360.ro/wp-content/uploads/turvirtual/MuzeeJimbolia/CasaMemorialaDrKarlDiel/

Localitatea natală a poetului romantic Nikolaus Lenau poartă din anul 1926 numele de Lenauheim, pentru a cinsti memoria acestuia. El este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi austrieci ai secolului al XIX-lea. În faţa primăriei din comună se află statuia lui Lenau, iar pe strada principală funcţionează Casa Memorială Nikolaus Lenau şi Muzeul de Etnografie. Casa Memorială Nikolaus Lenau a fost înființată în anul 1932. Clădirea care găzduiește muzeul a fost construită în anul 1775, azi fiind declarată monument istoric. Este casa unde în anul 1802 s-a născut poetul Nikolaus Lenau. În aripa stângă a clădirii, sunt expuse manuscrise, cărți, decupaje din presa vremii, fotografii, tablouri, busturi, copii xerox etc., toate amintind de viața și activitatea lui Nikolaus Lenau. În aripa dreaptǎ a clǎdirii se aflǎ muzeul etnografic. Cele opt încǎperi prezintǎ modul în care au trǎit şvabii bǎnǎţeni cu mult timp în urmǎ. O încǎpere aparte este dedicatǎ istoriei locale. Principalele evenimente din istoria comunei sunt prezentate pe panouri de perete. Documente şi manuscrise de o valoare deosebitǎ pot fi descoperite într-o vitrinǎ. În altǎ încǎpere se gǎsesc scule şi unelte care oglindesc munca zilnicǎ a populaţiei ţǎrǎneşti. O imagine autenticǎ despre stilul de locuit şi amenajamentul unei case şvǎbesti la finele secolului al XIX-lea oferǎ camerele reconstituite în stil tipic. Unul dintre cele mai valoroase exponate în camera de locuit şi dormit este un pat pictat din anul 1821. Pot fi admirate de asemenea un leagǎn, un cǎrucior de copii, scaune sculptate, un scrin şi altele. Bineînţeles cǎ nici vechea maşinǎ de cusut marca Singer nu putea sǎ lipseascǎ în ambient. Camera „bunǎ” servea drept camerǎ „de paradǎ”. În bucǎtǎrie se aflǎ o sobǎ şi veselǎ din timpuri strǎvechi. „Şpaisul”, cǎmara şvabilor bǎnǎţeni, adǎpostea proviziile de alimente şi ustensile de bucǎtǎrie. O atracţie deosebitǎ reprezintǎ marele alai de rugǎ (Kirchweih), care reuneşte cea mai mare colecţie de porturi populare şvǎbesti. Pǎpuşile expuse, provenind din mai toate comunele bǎnǎţene, sunt îmbrǎcate în costume tradiţionale de sǎrbǎtoare. Casa natalǎ a lui Nikolaus Lenau a fost restauratǎ în anul jubiliar 2002 la iniţiativa comunei Lenauheim, a Asociaţiei Şvabilor Bǎnǎţeni din Bavaria şi a Asociaţiei etnicilor germani din Lenauheim emigraţi în Germania (HOG Lenauheim). Expoziţiile din cadrul muzeului Lenau au fost amenajate de cǎtre specialişti de la Muzeul Banatului. Surse text și foto: http://www.casememoriale.ro/; http://turismtimis.ro/; https://www.lenauheim.de/

Petre Stoica, născut în 15 februarie 1931, în comuna Peciu Nou din judeţul Timiş, poet, traducător, publicist, colecţionar de presă şi bibliofil român, este considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară. A fost unul din întemeietorii spirituali ai “generaţiei 60” alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest Morariu, Vasile Gordu. După terminarea Colegiului Național “C. D. Loga” din Timişoara, s-a mutat în Bucureşti pentru a urma cursurile Facultăţii de Filologie, secţiile română şi germană. După absolvirea facultăţii, între anii 1954 şi 1962 este corector la Editura de Stat pentru literatură și artă şi la Editura Univers. Funcţia de redactor principal la revista “Secolul xx” a deţinut-o timp de nouă ani, din ianuarie 1963 până în august 1972. În 1964 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. După 1989 a fost ales în Consiliul de conducere al Uniunii şi a luat parte la constituirea PEN Clubului român – secţia română. A fost printre întemeietorii ziarului “Dreptatea literara” şi a editat peste 100 de numere. În 1991 a fost numit redactor-șef al săptămânalului “Epoca”, transformat ulterior în cotidian. După ce pleacă definitiv din Bucureşti, în 1995, întemeiază la Jimbolia Fundaţia culturală româno-germană “Petre Stoica” cu scopul de a reconstitui viaţa culturală şi spirituală română şi germană de pe teritoriul Banatului. În 2007 s-a inaugurat în Jimbolia, pe strada Lorena nr. 35, Muzeul Presei “Sever Bocu”, Petre Stoica fiind întemeietorul acestui lăcaş, unic în România. În portofoliul muzeului se afla o mulţime de gazete, reviste, manifeste, foi volante, reviste umoristice, cât şi câteva componente ale unei vechi tipografii. Biblioteca Fundaţiei culturale româno-germane “Petre Stoica” cuprinde 15.000 de volume în limbile română şi germană, dintre care unele de mare valoare bibliofilă. De mare interes sunt colecţiile de numismatică, de filatelie, de cartofilie şi ex-librisuri, importante manuscrise ale unor scriitori români şi germani, tablouri, gravuri şi obiecte casnice muzeale, toate fiind parte a vieţii lui Petre Stoica. Tot ce a câștigat în timp a investit în colecţii pe care acum le putem vedea şi admira.   Casa memorială “Petre Stoica” vă întâmpină cu porţile deschise şi vă invită să răsfoiţi pagini de istorie. Tur virtual https://expro360.ro/wp-content/uploads/turvirtual/MuzeeJimbolia/CasaMemorialaPetreStoica/

Casa memorială Traian Iancu este situata pe strada Dionisie Pascutiu, nr. 21, Făget, județul Timiș. Vizitatorii casei memoriale au prilejul de a admira obiecte personale, piese de mobilier și elemente decorative care au aparținut poetului, alături de manuscrise și documente valoroase ce au aparținut unora dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX.

Conacul Wekerle-Petala din Clopodia este declarat monument istoric, împreună cu anexele sale și cu parcul dendrologic, unde pot fi întâlnite specii deosebite de arbori, cum ar fi platanii argintii și nucii americani. Construcția a fost ridicată în anul 1840 de Nyeky Antal, în stil baroc rural, fiind refăcută apoi în stilul neoclasic, în vogă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Particularitatea construcției este mica loggie străjuită de cele două turnuri plasate asimetric față de axul fațadei. După Marea Unire din 1918, conacul a ajuns în proprietatea generalului Vintilă Petala, care a locuit aici până în anul 1951. În anii 90, conacul a fost retrocedat strănepoatei generalului, Marie-Rose Mociornița, care l-a vândut familiei Erina, astăzi fiind în proprietatea SC Quintino Agriculture. Tot în Clopodia se găsește și conacul Manase, al cărui ultim proprietar a fost Manase Iuliu, în prezent fiind în proprietatea familiei Bărboi. Ambele conace se pot vizita din exterior.

Colonelul Iosif Csekonics (1757- 1824), născut la Kőszeg, un orăşel din vestul Ungariei, dintr-un tată de origine croată, Paul Csekonics, devine proprietarul moșiei Jimbolia în anul 1800. Ca și alte familii de nobili care au cumpărat terenuri întinse, cu sate întregi, familia Csekonics a construit mai multe castele, dintre care cele mai frumoase clădiri sunt Castelul Csekonics – numit și castelul interior şi castelul Csito, ridicat între 1863-1870, limitrof Jimboliei, şi care a fost distrus după primul război mondial. Castelul Csekonics există și astăzi, impresionând prin rafinamentul arhitecturii sale. Se presupune că vechiul castel a fost construit la începutul secolului al XIX-lea, când generalul Iosif Csekonics şi-a dat demisia din funcţia de comandant al hergheliei din Mezőhegyes şi s-a retras pe moşia din Jimbolia. Între anii 1907 şi 1908 s-a demolat aripa estică, cea orientată spre strada Republicii. Astfel inițiala formă de U s-a transformat în L, aceasta fiind și înfățișarea de azi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, castelul servea drept reşedinţă contesei văduve Leontina Csekonics şi drept casă de oaspeţi a familiei. După tratative îndelungate cu familia nobiliară, comuna Jimbolia a cumpărat castelul în 1935, demarând ample lucrări de reconstrucţie şi renovare. Din 1937 clădirea adăposteşte primăria şi administraţia comunală. Sursă info și foto: http://banatur.com/

Conacul Hodoni, recent restaurat, este declarat monument istoric, fiind inclus pe lista monumentelor de arhitectură a judeţului Timiş. Satul Hodoni (Odon, Odogny, Odoign, Hodony) este menţionat în documente începând cu anul 1717. În anul 1812, familia de baroni Manaszy-Barco dobândeşte proprietatea şi îşi ia co-nomenul „de Hodony”. Familia Manaszy-Barco de Hodony este importantă în zona Banatului, având numeroase alte proprietăţi şi membrii ai familiei activi în Parlamentul de la Budapesta. În anul 1840 se construieşte “curia” (conacul) familiei de baroni, amplasată pe un domeniu care cuprindea numeroase clădiri anexe, parcuri, plantaţii de arbori şi alei. Amplasamentul domeniului, vizibil în hărţi din anii 1860, este identic cu cel de astăzi. După anul 1874, domeniul trece succesiv în proprietatea altor familii: 1874 arhiducele Ioan deToscana, în 1877 este proprietară Francisca Todesco, în 1879 proprietarii au fost Eross Bela si Gheza, iar de la aceștia, în 1888, l-au cumparat Kastory Ioan și Mihai, ultimul ramânând proprietar pentru o perioadă mai îndelungată. În timpul celui de-al doilea război mondial, domeniul a fost cumpărat de către Toma Surlaş, comerciant din Timişoara. În anii 60 domeniul este naţionalizat de regimul comunist şi trecut în proprietatea statului. Conacul şi domeniul înconjurător au funcţionat ca şi casă de protocol pentru societatea Comtim. În anul 2004 este redobândit de proprietarii de drept. În prezent, Conacul Hodoni este o locaţie destinată exclusiv evenimentelor de ţinută, situată în mijlocul naturii, într-un domeniu de peste 10 ha, format din parc dendrologic cu specii rare de copaci, iaz şi livadă cu multe feluri de pomi fructiferi. Fie că este vorba de evenimente private, ca nunţi, botezuri, reuniuni de familie sau de firmă ca prezentări, conferinţe, seminarii, training-uri, sesiuni de teambuilding, Conacul Hodoni este o locaţie ideală, rafinată şi discretă pentru un eveniment memorabil. Sursă text și foto: http://www.conaculhodoni.ro/; https://www.facebook.com/conaculhodoni/

Conacul Liptay, unul din monumentele istorice ale Banatului, corespondent al stilurilor arhitecturale baroc și neoclasic, este situat în centrul comunei Lovrin, lângă biserica romano-catolică. Construcția a fost începută în anul 1817 de către Friedrich Liptay, descendent al unei străvechi familii din partea superioară a Ungariei. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, tatăl său, căpitanul Anton Liptay, fusese împroprietărit cu pământ în zona așezărilor Gottlob și Lovrin de către împăratul Leopold al II-lea. La doi ani după începerea lucrărilor de construcție, s-a amenajat și parcul din jurul conacului, acesta întinzându-se pe o suprafață de 1,5 ha. Parcul era în stil englezesc și cuprindea și un lac de mici dimensiuni. A reprezentat mult timp o atracție a comunei Lovrin, rivalizând în frumusețe cu parcurile timișorene. În parc se află și acum vechiul turn de apă, la acest moment dezactivat parțial, fosta casă pentru spectacole, clădirile care serveau pe vremuri ca grajduri și magazii. În aceeași perioadă a fost construită și biserica romano-catolică, în vecinătatea conacului. În prezent, conacul se află în proprietatea Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Lovrin. Surse informații și foto: http://turismtimis.ro/; https://www.pressalert.ro/

Clădirea a fost reședința familiei de origine aromână Mocioni, ai cărei membri au fost politicieni, cărturari, filosofi. Clădirea, impunătoare prin stilul arhitectural și prin dimensiuni, a fost realizată în stil neoclasic după planurile arhitectului Otto Wagner. Conacul este străjuit de porți înalte, având trepte grupate în trei secțiuni, care împărțeau conacul în zone distincte de locuit. Cel mai important membru al familiei, care a locuit aici, a fost Andrei Mocioni de Foen, strănepot al preotului aromân Constantin. În cimitirul din Foeni se află un alt monument istoric - mausoleul Mocioni, construcție în stil sobru aparținând arhitectului Mor Kallina, unde se află înmormântați membrii familiei Mocioni.

Conacul Nikolici de la Rudna, construit în anul 1780, a aparținut baronului Nikolici, membru al unei reprezentative familii sârbești din Ungaria de altădată. A fost cumpărat în anul 2002 și restaurat de soții Maria și Willie Radermacher. În prezent se poate vizita la interior și la exterior, anunțând în prealabil proprietarul (dna Maria Radermacher - tel. 0766323591).

Conacul din Izvin a fost construit în anul 1893 de Ottlik Péter, cel care înființase aici ferma Kopasztanya unde se afla și o moară cu aburi. În prezent, conacul aparține Hergheliei din Izvin, subordonată Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. Herghelia se poate vizita, având oferte diferite, cum ar fi călăritul pe cai sau ponei, plimbare cu trăsura și curs de călărie. Clădirea se poate vizita la exterior. Persoane de contact: ing. Octavian Câmpureanu sau ing. Ștefan Cimpoeru

Conacul Ronay din Șag este un conac istoric situat în comuna Șag, județul Timiș, cunoscut ca reședință a familiei nobiliare Ronay. Clădirea impresionează prin arhitectura sa specifică conacelor bănățene, cu elemente clasice și o atmosferă elegantă, fiind înconjurată de un spațiu verde generos. Conacul reprezintă un reper al patrimoniului local și o mărturie a vieții aristocratice din Banat. 

Conacul San Marco, monument istoric aflat pe teritoriul comunei Comloșu Mare, județul Timiș, a fost construit în jurul anului 1840 de către contele Nákó János. Familia Nákó cumpărase pământurile de la Comloş în 1781, devenind moșierii localității. Construcția cuprindea două aripi despărţite de o poartă monumentală de fier forjat, deasupra căreia se afla blazonul familiei, cioplit în piatră, o sală de teatru şi clădiri administrative, toate în vecinătatea unui parc superb, care se întindea pe nu mai puţin de zece hectare. Se consideră că parcul din jurul castelului ar fi fost chiar darul de nuntă al împăratului Franz Josef, acesta reproducând în miniatură o faimoasă grădină vieneză. Copacii au fost plantaţi pe la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, iar din fiecare colţ al parcului pornea câte o alee spre mijlocul acestuia, unde se afla un rondou. Aleile erau acoperite cu piatră măruntă, de marmură albă. În parcul fostului conac San Marco se află azi bustul primului ziarist profesionist al Banatului, Iulian Grozescu, născut la 20 ianuarie 1839 în Comloşu Mare. În prezent, aripa dreaptă a conacului este sediu al primăriei, iar cealaltă aripă este proprietate privată. Se poate vizita din exterior. Surse text și foto: http://banatur.com/; http://turismtimis.ro/