Vârful Padeș este cel mai înalt vârf din Munții Poiana Ruscă (1382 m), oferind o panoramă superbă spre Munții Țarcu şi celelalte vârfuri. Traseul este unul de dificultate medie, datorită lungimii şi a diferenței de nivel. Cu toate acestea, efortul vă este răsplătit de aerul curat, pădurile răcoroase, câmpuri întregi de brândușe şi peisaje de neuitat.

Este situat în Banat, în apropierea localitaţii Nădrag. Traseele turistice care leagă localitatea Nădrag de cabana Căprioru și golul alpin al Vârfului Padeş (1382 m) sunt marcate corespunzător în diverse culori și modele. Pe ele se asigură accesul din Nădrag la cabana Căprioru (actualmente nefuncțională), situată la aproximativ 2 ore de mers pe cărările din
pădure și de acolo în continuare în localități învecinate (Gladna, Zolt, Lacul Surduc).

De la cabana Căprioru se poate ajunge în golul alpin al Vârfului Padeş după un voiaj pedestru de 2,5 ore. Pe drumul de la Cabana Căprioru la Vârful Padeş se trece pe lângă mai multe mine, actualmente închise, din care în trecut se exploatau unele minerale și metale utilizate în industria metalurgică ce funcţiona în Nădrag. Padeşul izvorăște chiar în apropierea vârfului, în locul numit 7 Izvoare.

Marcajul cruce albastră vă va conduce prin pădurile de fag şi, pe alocuri, de conifere, printr-o succesiune de urcuşuri şi coborâşuri până pe vârf. Printre obiectivele pe care le puteţi admira pe traseu sunt minele de fier de la Nădrag, stânca “cap de dac”, “arcul de triumf”al naturii, izvorul lui Băban, refugiul “autobuzul din Padeş” şi în cele din urmă priveliştea minunată de pe vârf.

 

Cascada Şopot, Comuna Pietroasa, Timiş

Cascada Șopot se află în Munții Poiana Ruscă, singurii munți din județul Timiș. Accesul se face prin Satul Poieni din Comuna Pietroasa. Este cunoscută multora tabăra școlară de la Poieni Strâmbu. Traseul spre cascadă pleacă de la această tabără şi se parcurge în amonte, urmând marcajul cruce roșie, pe drumul forestier spre satul Bătrâna. Acest drum a fost vechiul traseu de mocăniță ce mergea de la Margina la Poiana Lungă.

După aproximativ 2 km, se intră în pădure pe malul stâng al râului Şopot, urmând marcajul punct albastru ce duce spre cascadă. Pe celălalt mal al râului se trece pe un pe un podeţ din trunchiuri de copaci, numit şi Puntea Vie deoarece în primii trei ani după amenajarea lui el continua să înverzească.

Traseul prin pădure este uşor şi relaxant, presărat pe alocuri cu trunchiuri prăbuşite de copaci de-a lungul potecii. Pădurea revarsă şopotul cascadei în liniştea ei. La capătul traseului se arată vijelioasă şi neobosită Cascada Şopot. Ea se prezintă diferit călătorului, în funcţie de anotimp, debitul de apă, dar și al vegetației căzute în albia râului în amonte. În proximitatea cascadei, o terasă de pământ creată şi amenajată cu o masă şi scaune din trunchiuri de copac ușurează perspectiva asupra înălțimii acesteia şi oferă loc de popas.

De la cascada Șopot se poate merge la Bătrâna, pe un drum forestier de pământ și piatră. Satul Bătrâna, unde timpul parcă a încremenit, cu drumurile lui de intrare prevăzute cu vraniţe (porţi de intrare) are un farmec aparte.

Toată zona Pietroasa are bogății naturale și tradiții locale care încă se mai păstrează. Producătorii locali din Comuna Pietroasa oferă turiștilor care ajung în zonă ocazia de a cumpăra unele dintre cele mai aromate produse de sezon: afine, mure și zmeură.

Într-o călătorie de familie la poalele Munților Poiana Ruscă – la Cascada Șopot sau Biserica de lemn din Crivina – opriți-vă la porțile sătenilor unde veți mai putea găsi la producătorii din zonă și miere de albine, răchie sau pită în țăst.

 Peştera cu Apă, Romăneşti, Timiş

Peștera Românești este situată în apropierea satului Românești din județul Timiș, în versantul stâng al Văii Fărășești din munții Poiana Ruscă. Este menționată și sub numele de Peștera Mare de la Fărășești sau Peștera cu Apă.

Primele cercetări cu caracter speologic au fost făcute în secolul XIX de T. Orthmayr (1872). Săpături arheologice ulterioare, au scos la iveală oase de urs de cavernă și obiecte provenind de la o așezare neolitică: un depozit de cereale, ceramică aparținând culturilor de Tisa și Coțofeni, precum și o vatră acum reconstituită și expusă la Muzeul Banatului din Timișoara, unde se păstrează și resturile de urs de cavernă.

Întreaga zonă carstică din versantul stâng al Văii Fărășești este explorată de către clubul Speotimiș care aduce noi contribuții majore la cunoașterea genezei peșterii.

Galeriile accesibile turiștilor însumează 340 metri. Intrarea este lată de 9,5 metri și înaltă de 2 metri fapt ce permite o iluminare difuză până la circa 70 metri. Pe această porţiune pereţii sunt înverziţi de alge. Galeria principală atinge dimensiunile cele mai mari în Sala Liliecilor, numită astfel datorită coloniei de lilieci ce sălășluiește aici. Temperatura medie în peșteră este cuprinsă între 6 și 8 grade Celsius.

Peștera beneficiază de o acustică deosebită, aici fiind organizate concerte de muzică clasică, jazz, blues, rock sau electronică. Primul concert găzduit de Peștera Românești a avut loc în anul 1984.

Accesul în zonă se poate face pe drumul dintre Deva și Lugoj – DN 68A până în localitatea Coșava, din Coșava urmându-se șoseaua spre Valea lui Liman până în satul Românești. De aici se urmează traseele marcate.

Pietrele Cohului – giganții de piatră din Banat

În apropiere de comuna Pietroasa din județul Timiș, pe valea Valea Bălească, se află un loc spectaculos, parcă desprins dintr-o poveste: Pietrele Cohului. Aceste formațiuni stâncoase impresionante alcătuiesc un labirint natural de stânci înalte, risipite într-o poiană largă situată pe vârful dealului. Siluetele lor masive amintesc de niște uriași de piatră care străjuiesc înălțimile, oferind un peisaj sălbatic și plin de mister.

Pietrele Cohului sunt, cel mai probabil, martori de eroziune, formațiuni geologice modelate de vânt și apă de-a lungul a mii de ani, asemănătoare cu alte structuri celebre precum Babele sau Pietrele Doamnei. Zona se remarcă prin liniște, aer curat și priveliști naturale deosebite, fiind o destinație ideală pentru drumeții, relaxare și fotografie în mijlocul naturii.

Accesul se face pe drum forestier, de aproximativ 5 km. Drumul este practicabil cu mașina, dar o drumeție sau o tură cu bicicleta sunt mai nimerite pentru parcurgerea traseului. Drumul forestier este pe partea dreaptă, înainte de Pietroasa, lângă un podeț, în locul numit de localnici Sodol. La începutul văii a fost amenajat un loc de popas, prin grija unui silvicultor. Cei de la Asociația Verde de Banat pot oferi ghidaj în zonă, la cerere.

. Pe parcursul traseului există mai multe treceri prin albia pârâului, iar ultima parte presupune un urcuș de aproximativ 20–30 de minute până la culme. În perioadele ploioase, accesul poate deveni dificil.

Locul este înconjurat de legende vechi, care vorbesc despre existența unor uriași fierari ce ar fi trăit aici. Denumirea „Coh” ar proveni din limba maghiară și ar face referire la vatra de forjă sau la turnătorie, locul unde fierul este înroșit și prelucrat. Această interpretare adaugă o dimensiune mitică și culturală formațiunilor stâncoase, sporind farmecul zonei.

Pietrele Cohului reprezintă una dintre cele mai interesante atracții naturale din zona Țara Făgetului, un loc unde natura, istoria și legenda se împletesc armonios. Este o destinație potrivită pentru cei care doresc să descopere frumuseți naturale autentice, departe de aglomerație, într-un cadru sălbatic și spectaculos.

 Transluncani, Tomeşti, Timiş

În 2019, în comuna Tomeşti din judeţul Timiş a fost inaugurat cel mai spectaculos drum din judeţul Timiş, în urma unei investiţii de un milion de euro. Transluncani este o șosea șerpuită care poate uşor concura cu Transalpina sau cu Transfăgărăşanul.

Săpat în mare parte în stâncă, într-o zonă greu accesibilă, însă extrem de pitorească, acest drum agricol, complet reabilitat este şoseaua construită la cea mai mare altitudine din județul Timiș. Peste 60% din suprafața lui a fost săpată în stâncă, fiind o provocare pentru constructori.

Şoseaua are o lungime de peste cinci kilometri şi cel mai înalt punct este la 700 de metri.

Drumul porneşte din localitatea Luncanii de Jos, aflată la 110 km de Timișoara, accesul fiind uşor pe autostrada A1 cu ieșire la Margina. Şoseaua până la Luncanii de Jos este asfaltată și la prima bifurcație din sat se face dreapta urmând indicatoarele improvizate spre Drum Agricol Oboare. Apoi urmează o porțiune de aproximativ 300 m neasfaltată, însă accesibilă cu orice mașină.

Deşi scurt, drumul şerpuit, cu urcări şi coborâri abrupte, într-o privelişte de basm, oferă turiştilor o experienţă de neuitat. În zonă se află numeroase alte atracţii turistice.

Puteţi poposi la Mănăstirea de la Luncanii de Sus, Mănăstirea Izvorul lui Miron de la Româneşti, la Peştera Româneşti sau la complexul Valea lui Liman. 

 Lacul Surduc, Surducu Mic, Timiş

Lacul Surduc este situat pe raza comunei Fârdea, în județul Timiş, în partea de sud-est a munţilor Poiana Ruscă, într-o zonă foarte pitorească. Se află la o distanţă de aproximativ 100 de km de Timişoara. Accesul se face de pe Drumul Naţional Timișoara – Deva, în dreptul localităţii Traian Vuia, spre comuna Fârdea.

Barajul care a determinat formarea lacului Surduc a început să fie ridicat în anul 1972. Acumularea Surduc a atins, în anul 1977, aproape 25 milioane metri cubi de apă, ea fiind însă proiectată pentru acumularea unui volum de apă de 51 milioane metri cubi.

Cu o suprafaţă de 460 de hectare, lacul Surduc este cel mai mare lac din judeţul Timiş. Apa lacului nu îngheaţă, ceea ce creează condiţiile necesare pentru supravieţuirea pe timp de iarnă a mii de păsări acvatice.

Lacul Surduc are ca scop principal asigurarea cu apă potabilă a zonei Timişoara, apărarea împotriva inundaţiilor şi, bineînţeles, are şi un scop turistic, fiind un loc unde iubitorii de pescuit şi de agrement se pot bucura în voie.

La Surduc are loc „Festivalul AeroNautic Show” dedicat domeniilor aerian și nautic și se organizează câteva concursuri de înot. Regiunea este ideală pentru iubitorii de plimbări în natură. Pentru agrement se pot închiria bărci și hidrobiciclete.

În vecinătatea lacului se află şi Mănăstirea Fârdea, o aşezare monahală recent înfiinţată, iar turiştii pot vizita şi bisericile de lemn din împrejurimile Făgetului.

Sfinxul de la Crivina de Sus

În apropiere de satul Crivina de Sus, comuna Pietroasa, se află o formațiune stâncoasă cunoscută sub numele de Sfinxul de la Crivina de Sus. Amplasată în zona deluroasă a Țara Făgetului, stânca se remarcă prin forma sa neobișnuită, care, privită din anumite unghiuri, amintește de un chip uman.

Formațiunea este rezultatul proceselor naturale de eroziune, vântul și precipitațiile modelând roca de-a lungul timpului. Contururile rezultate lasă loc interpretărilor, iar asemănarea cu un sfinx a dus la denumirea sub care este cunoscută astăzi. Zona este caracterizată de relief domol, pajiști și suprafețe împădurite, specifice acestei părți a județului Timiș.

Accesul se face dinspre Pietroasa spre Crivina de Sus, urmând drumurile locale din zonă. Ultima parte a deplasării se realizează pe jos, pe teren natural. 

În apropiere se află și Balansoarul din Crivina de Sus, un punct de belvedere simplu, potrivit pentru o pauză, pentru admirarea peisajului și pentru a surprinde câteva imagini din zonă. Este un loc frecvent ales pentru fotografii și postări în social media. Nu uitați să dați tag @VisitTimiș

Ca și alte formațiuni stâncoase cu aspect antropomorf, Sfinxul de la Crivina de Sus este însoțit de povești și interpretări locale. Deși explicația apariției sale este una geologică, legată de eroziunea diferențiată a rocilor, forma distinctă continuă să stârnească interesul celor care ajung în zonă.

Locul poate fi inclus într-o plimbare în împrejurimile satului Crivina de Sus, fiind potrivit pentru cei interesați de peisajele naturale și de formele geologice mai puțin obișnuite din județul Timiș.

 

 Cascada Cornet, Nădrag, Timiş

La 100 de km de Timișoara și 40 km de Lugoj găsim o cascadă necunoscută, dar extrem de frumoasă. Cascada Cornet se găsește în partea de est a Timişului, la doi pași de Nădrag, într-un loc de o frumusețe fără seamăn. Se ajunge foarte ușor de la marginea localităţii, pe un drum de pământ și piatră spartă ce trece prin Valea Cornet. Sunt doar câţiva kilometri de mers prin pădurea răcoroasă şi plină de miresme, pe lângă pârâul Cornet, într-o drumeție în amonte.

Diferenţa de nivel a albiei pârâului dintre partea de sus și partea de jos a cascadei este de aproximativ 5 m și deși căderea de apă este mică, e încântătoare și răsplăteşte pe deplin ochii călătorului obosit după plimbarea pe sub arborii fermecători ce străjuiesc drumul.

Este foarte spectaculoasă în special primăvara când are debitul cel mai mare, dar uimeşte vizitatorii prin simplitatea și frumusețea ei naturală în orice anotimp. Acum este încă o oază de liniște și pace, însă de la an la an, numărul de vizitatori care vin la Cornet crește.

 Cetatea Jdioara, Jdioara, Timiş

Cetatea Jdioara este un punct esențial pe harta monumentelor istorice din județul Timiș, dar din păcate prea puțin cunoscută. Cetatea se află pe raza Primăriei Criciova, în satul Jdioara, la întâlnirea dintre câmpia Văii Timişului şi prelungirea sud-vestică a munţilor Poiana Ruscă, la o altitudine de 288,4 m. Cetatea Jdioara se află la limita dintre judeţul Timiş şi judeţul Caraș-Severin, la aproximativ 18 kilometri faţă de Lugoj şi la 80 de kilometri de Timişoara, fiind unul dintre locurile pline de însemnătate istorică, însă dat uitării de autorităţi. Astăzi, din cetate au rămas doar nişte ziduri aflate într-o zonă mirifică.

Cetatea Jdioara a fost ridicată de către regii maghiari în 1320, fiind folosită ca şi cetate de apărare. Ea a făcut parte din mai multe domenii, la început a ţinut de banul Severinului, apoi de comiţii de Timiş, iar în 1387, la porunca regelui Sigismund, Ştefan Losonczy a cucerit cetatea de la cei care se luptau pentru putere în interiorul statului feudal maghiar, în 1440 aceasta intrând în posesia regelui Vladislav I al Ungariei. A fost construită pe un platou cu trei pante abrupte și acces doar dinspre vest, pe Valea Timișului. Ca şi suprafaţă, Cetatea Jdioara s-a numărat printre fortificațiile mici ale zonei, având doar două turnuri interioare.

Cetatea este părăsită şi distrusă parţial la începutul secolului al XVIII-lea, când este luată în custodie de haiduci. În 1739 sunt capturaţi 50 haiduci şi executaţi sub zidurile acesteia, prin asediul cetăţii de către generalul Lentului, care incendiază cetatea, ceea ce duce şi la sfârşitul acesteia, din ea rămânând doar zidurile, piatra acesteia fiind folosită de localnici la fundaţia caselor.