Catedrala greco-catolică „Pogorârea Sfântului Spirit” din Lugoj

Catedrala greco-catolică „Pogorârea Sfântului Spirit” din Lugoj


Address

Piața Iosif Constantin Drăgan 8, Lugoj 305500, Romania

Despre

Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, lăcaș de cult greco-catolic, a fost construită între anii 1843-1854, în stil neoclasic, după planurile arhitectului L. Oettinger.

Episcopul Alexandru Dobra (1853–1870) s-a îngrijit, după consacrare, de terminarea interiorului bisericii parohiale din Lugoj, devenită mai apoi catedrală episcopală. În anul 1857, acesteia i s-a adăugat sacristia.

Pictura inițială a fost realizată în anul 1868 de pictorul Moritz Breyer, fiind restaurată între anii 1929-1934 de pictor academician prof. Virgil Simonescu și extinsă după planurile și pe cheltuiala episcopului Alexandru Nicolescu. Tehnica folosită a fost tehnica tempera, de cazeină, după reţetele şi culorile, respectiv materialele date de o fabrică de profil din Düsseldorf (Germania).

Inaugurarea picturii refăcute a avut loc în ziua de 7 octombrie 1934 în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului.

Confiscată de către regimul comunist în anul 1948 și cedată Bisericii Ortodoxe Române, Catedrala a fost retrocedată Eparhiei de Lugoj la 21 ianuarie 1990, prin bunăvoința mitropolitului ortodox Nicolae Corneanu, fiind prima catedrală episcopală greco-catolică retrocedată în România.

Surse text și foto: https://ro.wikipedia.org/; http://vestour.ro/; https://www.facebook.com/episcopia.lugoj/

Alte sugestii

Domul Romano-Catolic

Catedrală / Monument

Catedrala Sârbă

Catedrală / Monument

Catedrala Mitropolitană Timișoara

Catedrală / Monument