Meșteșugurile tradiționale

Olăritul, creația costumelor populare, prelucrarea pieilor de animale şi cojocăritul, ţesutul, torsul, broderia, prelucrarea și sculpura lemnului, pictura pe sticlă sunt doar câteva dintre meșteșugurile cunoscute și apreciate ca purtătoare ale tradiției în județul Timiș.

În județul Timiș olăritul este unul din cele mai întâlnite meșteșuguri. Pe vremuri existau aici cinci
centre de olărit: Jupânești, Făget, Temerești, Baloșești și Răchita.

În prezent, principalele centre active se află în localitățile Jupânești (reprezentat de meșterii Velcu Trandafir și Barbos Martin) și Dumbrava (reprezentat de meșterii Ioan Brita şi Carolina Costineanu).

Ceramica bănățeană este definitorie pentru întreaga regiune de vest, fiind o ceramică roșie, nesmălțuită, care amintește, atât prin formă, cât și prin elementele de decor, de ceramica romană. Decorul este aplicat prin pensulare sau cu degetul, sub formă de brâie alveolare (de culoare albă sau brun-roșcat la Jupânești), puncte și linii frânte din oxid roșu și alb (Biniș) sau cu negru (Lugoj).

Meșterul popular își îndrepta atenția spre utilitatea obiectului, spre valoarea lui practică și mai puțin pe elemente ce țineau de estetică, urmărind satisfacerea nevoilor vieții de zi cu zi.

Se consideră că în Banat se ilustrează cel mai bine acel tip de înţelepciune populară care vorbeşte că „fiecare casă şi-a avut legea ornamentelor şi a cromaticii”.

Costumul popular bănăţean vorbeşte întâi de toate despre oamenii de aici care, datorită modului de viaţă, a meşteşugului şi în contact cu lumea central-europeană încă din secolul al XVIII-lea, au folosit în alcătuirea costumului surse de inspiraţie din cele mai diverse în privinţa materialelor.

Portul popular bănăţean atinge un indice de somptuozitate şi fast cu totul special, pentru că aici firul de aur şi argint este cel care îi conferă, în special costumului feminin, o notă de nobleţe şi bogăţie pe care nu o întâlnim în alte părţi ale ţării.

În Banat cojocăritul a cunoscut o amplă dezvoltare de-a lungul timpului. Cojocul, pieptarul și alte piese asemănătoare au pornit de la cele mai simple forme, fiind piese de îmbrăcăminte practice, realizate în scopul de a proteja omul de intemperiile climei, și s-au dezvoltat treptat, devenind parte integrantă a celui mai complex domeniu, cel al artei populare.

În satele bănățene mai există femei care torc lâna, țes la război cuverturi alese sau se îndeletnicesc cu cusutul fețelor de masă și al șervetelor, dar această ocupație tinde să dispară întrucât tinerii nu se mai simt atrași de ea.

În comunitățile sătești, erau numeroși cei care stăpâneau meșteșugul prelucrării lemnului. Țăranul de altădată își confecționa și își întreținea singur obiectele din gospodărie: mobilier, unelte, vase de gătit, tacâmuri, icoane, cruci, jucării pentru cei mici.

Astăzi sunt din ce în ce mai puțini cei care sunt dispuși să descopere tainele acestei străvechi meserii.

În ceea ce privește sculptura sau crestăturile în lemn, acestea urmează, în general, modelul meșteșugurilor tradiționale. Zimții, spirala, cercul, rombul, arcul de cerc, motivul solar, roza vânturilor, dinții de lup, șarpele, floarea - prin alăturarea și crestarea lor - sunt un simbol al modului în care meșterii populari, de-a lungul timpului, au înțeles lumea, viața, moartea.

Întrebuinţate iniţial ca imagini religioase, icoanele pe sticlă devin, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, elemente de decor al interioarelor ţărăneşti.

În casele bătrânești din Banat puteau fi întâlnite 3 până la 5 asemenea icoane, agățate de pereți, în jurul lor fiind petrecute ștergare decorative. Una dintre icoane se așeza de obicei pe peretele de la răsărit al încăperii, reprezentând sfântul patron al familiei. Până în zilele noastre, în unele sate din sudul și estul Banatului se păstreazã obiceiul de a serba praznicul familiei în ziua unui sfânt.

Meșterii iconari (denumiți în actele vremii „moalari”) proveneau din „școlile de zugrăvie” existente în Banat până la începutul secolului al XIX-lea. Numele multora dintre ei s-a pierdut în negura timpurilor, arta lor rămânând anonimă, dedicată doar lui Dumnezeu.

Dintre particularitățile icoanei româneşti pe sticlă amintim: motivele florale şi geometrice ale decoraţiei și simetria compoziţiilor decorative.

Figurile sfinţilor şi vestimentaţia acestora se face de obicei prin suprafeţe mari, umplute de culoare.

În Banat se constată un desen manierist, fin şi un colorit temperat, fără exaltarea petei de culoare.

Cele mai importante manifestări din județul Timiș care au ca obiectiv central meșteșugurile sunt:

- Târgul Meşterilor Populari, care se organizează anual la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, reunind meșteri populari din toată țara și care au specializări diferite: prelucrarea osului, lemnului, realizarea de țesături, măști, podoabe

- Târgul Olarilor de la Jupânești, organizat anual

- Târgul regional pentru artizanat și meșteșuguri din regiunea de vest a țării

- tabere de creație pentru copii

- cursuri externe de olărit și sculptură în lemn la: Margina, Brănești, Jupânești și Tomești

http://turismtimis.ro/

https://www.facebook.com/Muzeul-Satului-Bănățean-Timișoara-Oficial-180093425481603/

https://www.facebook.com/Cultură-Tradițională-CCAJ-Timiș-929696790541481/

http://www.muzeultaranuluiroman.ro/

http://mestesuguri-rurale.ro/

http://www.cimec.ro/

http://turism-margina.ro/

pagina Facebook a Centrului Turistic Margina

https://www.facebook.com/CiacaValentina/

https://www.facebook.com/costineanu.carolina/

https://www.facebook.com/britaioan