Aeroportul Internaţional Timişoara
Transport intern
Telefon
Website
Despre
1935 – 29 mai – a fost încheiat un proces verbal pentru înfiinţarea Aeroportului Comunal Timişoara, în Timişoara, pe locaţia Garnizoanei Militare (actual centru comercial), iar pe data de 17 iulie a aterizat primul avion în regim de zbor tehnic.
1941 – Aeroportul Timisoara se muta la Cioca, insa din cauza condiţiilor solului, se renunţă la această locaţie
1942 – Aeroportul Timişoara se mută pe un teren din Moşniţa Nouă, izlaz comunal.
1960 – s-a construit sediul aeroportului pe actualul amplasament, în vecinătatea comunei Ghiroda.
1964 – 28 februarie, a fost dat în folosinţa actualul terminal pentru curse interne.
1975-1980 – s-a realizat prelungirea pistei de aterizare-decolare aeronave, de la 2500 la 3500 m şi au fost inaugurate clădirile terminalului pentru zboruri internaţionale, turnului de control, salonului oficial şi clădirii administrative.
1980-1990 – pe aeroport au operat atât curse interne, Timişoara – Bucureşti şi Timişoara – Constanţa, cât şi curse internaţionale, spre Frankfurt, New York, Chicago.
1998 – a fost inaugurată hala de depozitare mărfuri pentru activităţi cargo şi curierat rapid.
2002 – a fost modernizată aerogara pentru zboruri interne.
2003 – 6 februarie, aeroportul şi-a regăsit identitatea spirituală în persoana pionierului aeronauticii mondiale – bănăţeanul – Traian Vuia; pe 19 mai a fost inaugurată aerogara tranzit, aeroportul devenind nod aerian, legând importante oraşe din România cu oraşe din Italia şi Germania.
2004 – 10 noiembrie – a fost inaugurată extinderea şi modernizarea aerogării pentru zboruri internaţionale.
2005 – elaborarea unui studiu de prefezabilitate pentru „Programul de dezvoltare 2006-2015”.
2006 – extinderea platformei de staţionare aeronave pentru a face faţă traficului în continuă creştere şi realizarea unei noi parcări auto şi a unui drum de acces în incinta aeroportului.
2007 – 12 Decembrie – au fost finalizate lucrările de extindere a terminalului de plecări internaţionale.
2008 – martie – au fost finalizate lucrarile de extindere a terminalului de plecari interne.
2009 – iulie – au fost finalizate lucrarile de realizare a caii de rulare L-C si a extinderii pe directia est a platformei de stationare a aeronavelor.
2010 – iulie – au fost finalizate lucrarile de realizare a sistemului electronic de supraveghere perimetrala.
2010 – septembrie – au fost finalizate lucrarile de realizare a Terminalului 1 (Terminalul Sosiri Curse Interne, viitorul Terminal NON-Schengen)
2012 – octombrie – 2013 – august – au fost realizate lucrarile de reparaţii la pista de decolare-aterizare care au avut ca scop creşterea gradului de siguranţă în procedurile de decolare-aterizare ale aeronavelor. Tot în această perioadă au fost realizate şi lucrări de modernizare a echipamentului de electro-alimentare a sistemului de balizaj luminos al pistei.
2014 – au fost iniţiate proiecte pentru realizarea a două obiective deosebit de importante: Terminalul Intermodal de Marfă şi Terminal Intermodal de Pasageri, incluse în Masterplanul General de Transport.
2015 – a fost pus în funcţiune un sistem performant de radionavigaţie pentru a asigura operarea aeronavelor în condiţii de vizibilitate foarte redusă, fiind singura pistă din ţară dotată la un nivel înalt pe ambele direcţii de aterizare: Cat III A pe direcţia de aterizare Est (290), respectiv Cat II pentru direcţia de aterizare Vest (110).