Familia Regală a reluat tradiţia primirii colindătorilor la Castelul Săvârşin

Familia Regală a reluat tradiţia primirii colindătorilor la Castelul Săvârşin


Familia Regală a reluat tradiţia primirii colindătorilor la Castelul Săvârşin, unde îşi petrece sărbătorile de iarnă, după ce anul trecut nu s-a putut respecta obiceiul din cauza pandemiei şi a măsurilor de distanţare.


Vineri, la Castelul Săvârşin au fost primiţi dubaşii din localitate, dar şi zeci de localnici, care i-au colindat pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi pe Principele Radu. Au fost în jur de o sută de persoane, mai puţine decât în anii de dinaintea pandemiei, când erau primiţi câteva zile la rând colindători din toate colţurile ţării. De această dată, s-a decis să fie primiţi colindători locali, fiind păstrate măsurile de distanţare.



“Ca în fiecare an, suntem din nou alături de comunitate. E adevărat, într-un cadru mai restrâns, pentru că e multă suferinţă. Fiecare sărbătoare ilustrează momentul respectiv, dar acesta nu a fost un an grozav. Vrem să respectăm sentimentele oamenilor şi sunt lucruri pe care le facem în fiecare an. Majestatea Sa a vrut mult ca pachetele pentru oamenii cu situaţii precare să ajungă la ei, pe urmă cadourile pentru colaboratorii noştri din Bucureşti şi de aici. Dubaşii, evident, închid seria vizitelor publice la castel. Din păcate, anul acesta mulţi colindători din oraşe, precum Cluj, Chişinău, Craiova sau Satu Mare, nu au putut veni, dar sperăm că anul viitor să fie mai bine”, a spus Principele Radu.

El a adăugat că şi pregătirile pentru Crăciunul regal au fost făcute într-un cadru mai discret, iar bradul a fost împodobit mai simplu decât în alţi ani.

Conform obiceiului, Familia Regală a dus pachete cu cadouri celor mai nevoiaşi localnici, fiind distribuite aproximativ 300 de pachete. Vineri, Principele Radu a participat la această acţiune. Tradiţia datează din anii 1940, când Regina Elena şi Regele Mihai petreceau sfârşitul de an la Săvârşin. Obiceiul a fost continuat de Regele Mihai şi de Regina Ana între anii 2001 şi 2014.

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, şi Principele Radu se află la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou, programul public al Familiei Regale urmând să fie unul restrâns, din cauza a pandemiei de COVID-19.

Sursa: agerpres.ro

Similar Suggestions

Alți bani europeni ajung în Timiș prin PNRR
Consiliul Județean Timiș pregătește demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”. Instituția a scos la licitație serviciile de proiectare
Consiliul Județean intră într-un parteneriat european pentru promovarea surselor de energie regenerabilă
Noi achiziţii pentru ISU Timş
Consiliul Județean Timiș prelungește termenul de depunere a proiectelor pe bugetul participativ. Timișenii își pot înscrie propunerile până pe 15 iunie